Săptămâna aceasta e Acorns Nest Box Week! Având la bază un eveniment britanic, conceptul acestei săptămâni le oferă copiilor oportunitatea de a învăța totul despre păsări, de la nutriție, până la reproducere și habitatele lor naturale.
În cursul acestei săptămâni i-am avut drept oaspeți pe observatorii Mimi și Cosmin (http://www.hortieco.ro). Aceștia au pregătit numeroase activități interesante pentru copii, de la prezentări educative pentru Shiny Stars, până la workshop-uri creative cu grupurile Rainbows și Early Explorers.
Baby Acorns au recitat ‘2 little dicky birds’ și au învățat ’I’m a little birdy’. Apoi, s-au jucat împreună Little Birdy Change your Nest, pretinzând că sunt diferite tipuri de păsări. În cadrul activităților creative, cei mici au învățat să deseneze ouă în Paint și și-au decorat propriul lor ,,cuib”, folosind pene de diferite culori, sclipici și hârtie creponată.
Shiny Stars au discutat despre diferitele tipuri de păsări și s-au jucat ’duck, duck, goose’ și ’who is missing from the nest?’. Cei mici au învățat apoi despre procesul de eclozare, cât și despre cum se hrănesc păsările cu insecte și alte viețuitoare, pretinzând că sunt, pe rând, viermișori și păsări. Apoi, au aflat care sunt cele mai adecvate habitate naturale pentru pinguini, curcani, pui, bufnițe și alte păsări, reușind să le identifice și să le asocieze cu imagini ale mediilor arctic, tropical etc. În cadrul activităților creative, cei mici au realizat propriile lor cuiburi, folosind drept materiale pene colorate, hârtie lucioasă și sclipici.
Rainbows au discutat despre motivele pentru care păsările au nevoie de cuiburi, locurile în care le construiesc și motivele pentru care unele specii trebuie protejate. Au folosit personajele din Angry Birds pentru a învăța despre sentimentul de furie dezvoltat în rândul copiilor și despre cum poate fi înfrânat cu succes. În cadrul activității Jolly Phonics, cei mici au învățat să pronunțe corect litera B, iar la matematică au învățat scăderea cu câte 2 unități. În ora de creativitate, copiii au realizat un colaj cu păsări, folosind fotografii din ziare.
Early Explorers au învățat despre diferitele cicluri de viață, cum se dezvoltă animalele pe măsură ce cresc și au aflat de ce sunt acoperite cu pene sau blană. În cadrul activității Jolly Phonics, cei mici au exersat citirea și scrierea cuvintelor ce conțin grupul ‘ch’, iar la matematică au învățat cum să numere din 2 în 2 și să deosebească numerele pare de cele impare. În cadrul activităților creative, copiii au pictat cutii în formă de cuiburi, au realizat colaje cu păsări, mori de vânt și propriul lor cuib, folosind materiale naturale precum frunze, iarbă, crengi etc.