La fel ca emoțiile pozitive, stresul este contagios. Părinții și educatorii stresați formează copiii stresați, iar dezvoltarea abilităților socio-emoționale are de suferit. Mark Carter, cercetător și trainer în educație timpurie, avertizează: “Prezența unui educator stresat în sala de clasă înseamnă o scădere a calității procesului de învățare și a progresului.“
Iată cum afectează stresul adulților dezvoltarea copiilor și ce pot face părinții și educatorii pentru a reduce nivelul de stres resimțit.
Copiii părinților stresați experimentează emoții negative mai des decât copiii dintr-un mediu calm
În perioada preșcolară, copiii culeg cele mai multe informații despre lume din relația cu adulții. Aceste informații vor influența, apoi, modul în care cel mic se raportează la sine și la ceilalți, iar o perspectivă negativă nu face decât să limiteze potențialul creativ al copilului.
Într-o statistică efectuată de Asociația Americană de Psihologie, 90% dintre copiii intervievați au răspuns că recunosc momentele în care părinții lor sunt stresați și experimentează emoții negative precum tristețe, îngrijorare și frustrare.
Expuși în mod repetat acestor emoții, cauzate de stresul părinților sau al educatorului, copiii devin neîncrezători în propriile resurse și în mediul înconjurător, arătându-se reticenți la schimbare și mai puțin deschiși către relațiile sociale.
5 metode prin care părinții și educatorii pot reduce nivelul de stres
Mark Carter propune și o listă de măsuri pe care adulții le pot lua pentru a reduce stresul și pentru a asigura cele mai bune rezultate în educația copiilor:
- Creează un echilibru între muncă și familie. Încearcă, pe cât posibil, să nu muncești în zilele libere sau în afara orelor de program, ci să petreci acest timp cu activități care îți fac plăcere, alături de cei dragi. Stabilește zilnic o oră la care să pleci de la birou și nu continua să muncești după acea oră.
- Înțelege ce poți controla și ce nu. Fă o listă cu toate lucrurile care te fac să te simți stresat, împărțindu-le în lucruri pe care le poți schimba și lucruri care nu depind de tine. Analizează cele două liste obținute, apoi aruncă lista cu lucruri pe care u le poți controla și concentrează-le pe cele pe care le poți influența.
- Controlează gândurile negative. Practicile mindfulness și-au câștigat deja popularitatea peste tot în lume, ca modalități excelente pentru reducerea stresului. Acestea te ajută să îți privești în mod obiectiv emoțiile și să le gestionezi mai bine. Dacă nu îți surâde, însă, această idee, încearcă să îți creezi o rutină de antrenament. Exercițiile fizice relaxează mintea și induc o stare de spirit bună.
- Învață să refuzi. Oricât de mult ți-ar plăcea să duci la îndeplinire o mulțime de sarcini, pentru a te implica într-o activitate trebuie să renunți la o alta. Recunoaște situațiile în care ai de ales și ia decizia cea mai benefică pentru tine.
- Cere ajutorul. Fie că ai rolul de părinte, fie că îi ghidezi pe cei mici în sala de clasă, responsabilitățile te pot copleși. În aceste momente, cere ajutorul colegilor, sau chiar copiilor, pentru a duce la îndeplinire o sarcină sau alta, în funcție de specificul ei. Astfel, reușești să socializezi mai mult și capeți mai multă încredere în forțele proprii.
Este adevărat, echilibrul muncă-familie este de multe ori dificil de atins, dar nu imposibil. Un model educațional sănătos în grădiniță, alături de strategiile antistres potrivite, vor ține atât copiii, cât și adulții, departe de capcana stresului cotidian.