Am învățat de la părinți, dar și din societate, cum să vorbim și cum să ne comportăm. Însă puțini dintre noi am avut discuții despre diferențele culturale sau cele rasiale. Poate că nici nu am simțit nevoia până acum ceva timp, însă vremurile s-au schimbat, iar acum avem colegi de serviciu de altă naționalitate sau copiii întâlnesc în parc copii care aparțin unei culturi diferite. Odată cu aceste schimbări demografice, trebuie să îi pregătim pe copiii noștri pentru societatea în care se dezvoltă.
Una dintre cele mai bune modalități de a crește copii care nu văd diferențele dintre oameni ca o barieră este să le vorbești cât mai devreme și de câte ori ai ocazia despre diferențele rasiale și de cultură, despre nedreptatea care îi poate face pe unii copii să sufere și să îți arăți disponibilitatea de a răspunde la întrebări.
De ce este nevoie să-i explici copilului diferențele de rasă și naționalitate
Copiii nu se nasc rasiști, iar cu ghidarea potrivită pot dezvolta un puternic simț al dreptății și al egalității. Diversitatea socială și diferențele culturale pot fi repede însușite dacă sunt explicate cât mai clar și se folosesc exemple din comunitate.
În primii ani de viață, mintea copiilor se comportă ca un burete și absoarbe tot ce vede și aude în jur (mai ales la locul de joacă), lucru care duce la însușirea și internalizarea tuturor conceptelor sociale, inclusiv a rasismului.
Potrivit unui studiu condus de cercetătorii americani, copiii ce ajung să fie supuși bullying-ului din cauza discriminării rasiale sunt predispuși unui grad ridicat de probleme mentale și de comportament. Acest nivel scade în cazul copiilor ce au simțul identității rasiale și etnice. Așadar, subiectul despre diferențele rasiale trebuie să existe din comunicarea de zi cu zi în orice familie, indiferent de naționalitate.
Ce ar trebui să facă părinții pentru a crește copii toleranți
Discuția ar putea începe de la simpla descriere a naționalităților care-i înconjoară, pornind de la diferența de limbă, de aspect și până la diferențele culturale dintre ei și voi.
Mai departe se poate aborda și subiectul minoritățile etnice din comunitate și explicarea faptului că trăim într-o societate diversă și totuși nedreaptă de cele mai multe ori, dar că este nevoie ca fiecare dintre noi să învățăm să acceptăm oamenii din jurul nostru indiferent de naționalitate sau rasă.
- Corectarea limbajul copilului pe subiecte rasiale
Odată cu vârsta de 4 ani, moment extrem de important în procesul de învățare și formare, părinții trebuie să înceapă să corecteze limbajul copiilor și să-i facă să înțeleagă că nedreptatea cauzată de rasism afectează oamenii din jur aflați în minoritate.
- Identificarea și numirea diferențelor etnice
Exemplele de inegalitate socială pot fi oferite și prin poveștile cu personaje de altă culoare sau urmărind filmulețe împreună. Acestea pot fi folosite de părinți pentru a-și învăța copiii cum să-și arate respectul și să tolereze diferențele sociale.
- Participarea la evenimente multiculturale
Evenimentele care sărbătoresc multiculturalismul sunt o bună ocazie în care părinții își pot duce copiii pentru a exemplifica și a atrage atenția asupra diversității naționalităților, raselor și culturilor. Conversațiile despre oamenii diferiți pe care copilul îi vede și accentuarea ideii de toleranță se poate face ușor prin implicarea în jocurile și workshop-urile respectivului eveniment. Un exemplu bun este World Experience Festival.
Principiile grădinițelor Acorns vin în ajutorul copiilor atunci când vine vorba de înțelegerea și respectarea diferențelor culturale. Prin evenimentele din cadrul Multicultural Week copiii sunt puși față în față cu obiceiurile și tradițiile din întreaga lume și astfel ajung să înțeleagă că deși suntem diferiți, de fapt, suntem cu toții la fel.
Este perfect normal ca părinții să dorească a-și învăța copiii despre lucruri frumoase și bune, dar un copil echilibrat trebuie să afle și ce se întâmplă în afara bulei de protecție. Identitatea unui copil se construiește prin punerea pe masă și a nedreptăților societății legate de rasism.
Ușor-ușor, cu discuții structurate și mici atenționări, copiii vor înțelege complexitatea societății în care trăiesc și realitatea ce-i înconjoară.