Învățarea transformativă este procesul de învățare profundă, constructivă și semnificativă care depășește simpla acumulare de cunoștințe și susține moduri critice prin care cursanții dau sens vieții lor, în mod conștient. Este genul de învățare care are ca rezultat o schimbare fundamentală a viziunii noastre asupra lumii, ca o consecință a trecerii de la acceptarea fără judecată sau de necontestat a informațiilor disponibile, la experiențe de învățare reflexive și conștiente, care aduc adevărata emancipare.
Conform lui Jack Mezirow există două tipuri de învățare: instrumentală și comunicativă. Învățarea instrumentală implică cunoștințe, rezolvarea problemelor și a sarcinilor procedurale. În timp ce, învățarea comunicativă se concentrează pe modul în care cineva își comunică emoțiile, nevoile sau dorințele. Pentru ca o nouă lecție să prindă cu adevărat rădăcini, cursantul trebuie să susțină o schimbare de perspectivă. Trebuie să se schimbe una dintre acele ipoteze, așteptări sau credințe care ajută la înțelegerea lumii. Procedând astfel, cursantul suferă o transformare și are loc o învățare autentică.
Teoria învățării transformative susține că toți cursanții au presupuneri, așteptări și credințe diferite, care îi ajută să înțeleagă lumea din jur. Cultura, societatea, psihologia și experiențele personale ale unei persoane modelează toate aceste puncte de vedere. Încep să se dezvolte în timpul copilăriei și își determină percepția asupra cauzalității. De exemplu, dacă tu îmi spui „Mulțumesc”, eu îți spun „Ești binevenit”. Dacă eu comit o crimă, aș deveni criminal. Și, dacă devin un criminal, mi-ar fi rușine. Cineva care provine dintr-o cultură diferită și cu o psihologie diferită ar putea avea așteptări diferite. De obcei, astfel de perspective funcționează în afara conștiinței conștiente și vor persista până când vor fi contestate. Aici intră în joc transformările.
În teorie, învățarea transformativă spune că procesul de „transformare a perspectivei” are trei dimensiuni: psihologică (schimbări în înțelegerea sinelui), convingătoare (revizuirea sistemelor de credință) și comportamentală (schimbări în stilul de viață). [1]
Pentru a-și schimba schemele de semnificație (credințe specifice, atitudini și reacții emoționale), cursanții „trebuie să se angajeze într-o reflecție critică asupra experiențelor lor, ceea ce la rândul său duce la o transformare a perspectivei.” [9 ]. Schemele de semnificații care alcătuiesc structurile de semnificație se pot schimba pe măsură ce un individ adaugă sau integrează ideile într-o schemă existentă. De fapt, această transformare a schemelor de semnificație are loc în mod obișnuit prin învățare.
O condiție definitorie a ființei umane este aceea că trebuie să înțelegem sensul experienței noastre. Pentru unii, orice explicație asimilată în mod necritic de către o figură de autoritate, va fi suficientă. Dar în societățile contemporane trebuie și este indicat să învățăm să ne facem propriile interpretări, decât să acționăm în funcție de scopurile, credințele, judecățile și sentimentele altora. Facilitarea unor astfel de înțelegeri este scopul cardinal al educației (în cazul adulților). Învățarea transformativă dezvoltă gândirea autonomă. [10]
O altă definiție a învățării transformative a fost propusă de Edmund O’Sullivan: [25]
Învățarea transformativă implică experimentarea unei schimbări structurale profunde în premisele de bază ale gândirii, sentimentelor și acțiunilor. Este o schimbare a conștiinței care ne modifică dramatic și ireversibil modul nostru de a fi în lume. O astfel de schimbare implică înțelegerea noastră despre noi înșine și despre locațiile noastre de sine; relațiile noastre cu alți oameni și cu lumea naturală; înțelegerea pe care o avem despre relațiile de putere în structuri interconectate de clasă, rasă și gen; conștientizarea corpului nostru, viziunile noastre despre abordări alternative de viață; și sentimentul nostru vizavi de posibilitățile pe care le avem pentru justiție socială și pace și bucurie personală.