Grupele Acorns Nursery

Grupele noastre

Patru etape de creștere, de la 1 la 6 ani, fiecare cu propriul ritm, raport educator–copii și program adaptat.

Baby Acorns

1 – 3 ani

Baby Acorns

Baby Acorns a fost creat în 2006 ca un răspuns firesc la nevoia unui mediu de îngrijire atent adaptat copiilor foarte mici, în contextul în care studiile arată că 80% din capacitatea creierului unui copil se dezvoltă până la 3 ani.

Baby Acorns a fost prima creșă autorizată din București care a introdus un model diferit de îngrijire, bazat pe un raport optim de 1 educator la 4 copii, pentru a asigura prezență constantă, siguranță și relații stabile.

Funcționăm cu o echipă dedicată exclusiv segmentului Early Years, formată din educatori specializați în lucrul cu copiii mici. Formarea continuă a educatorilor asigură adaptarea constantă la nevoile actuale ale copiilor și aplicarea celor mai bune practici de relaționare și îngrijire pentru această etapă de vârstă.

Programul educațional este aliniat principiului „copilul ca întreg”, specific curriculei britanice EYFS. Copiii sunt încurajați să exploreze mediul, să se joace, să își exprime nevoile și să facă primele alegeri, într-un cadru sigur și echilibrat, care susține dezvoltarea lor fizică, emoțională, socială și cognitivă.

Baby Acorns oferă 2 opțiuni adaptate nevoilor tale și ale copilului tău. Indiferent de programul ales, cel mic se va dezvolta într-un mediu sustenabil, sănătos și creativ.

Program scurt

9:00 – 13:00

4900 lei/lună
  • Un raport de 1 educator la 4 copii
  • Toate activitățile de învățare și materialele educative adaptate nevoilor individuale ale copilului
  • Raport trimestrial cu evoluția copilului
  • Profilul Acorns: dezvoltarea copilului în acord cu Early Years Foundation Stage
  • Scutece, șervețele și cremă
  • Apă și pahare personale
  • Gustare de fructe la ora 10:00 și prânz gătit proaspăt (meniu 2 feluri) la ora 12:00

Cost suplimentar mic dejun: 180 lei/lună

Program lung

8:00 – 17:00

5400 lei/lună
  • Un raport de 1 educator la 4 copii
  • Toate activitățile de învățare și resursele de educație adaptate individual, la nevoile copilului
  • Raport trimestrial cu evoluția copilului
  • Profilul Acorns: dezvoltarea copilului în acord cu Early Years Foundation Stage
  • Scutece, șervețele și cremă
  • Apă și pahare personale
  • Mic dejun (8:00 – 9:00), gustare de fructe la 10:00, prânz gătit proaspăt (meniu 2 feluri) la 12:00 și gustare la 16:00