
Early Explorers Trip to Bistro Dorobanti
Micii noștri exploratori au fost în vizită la Bistro Dorobanți, unde au învățat să prepare pizza, pe care au savurat-o apoi împreună.
Articles on visit from the Acorns Nursery team.

Micii noștri exploratori au fost în vizită la Bistro Dorobanți, unde au învățat să prepare pizza, pe care au savurat-o apoi împreună.

Cu ocazia World Food Day, micii exploratori au fost în vizită la cooperativa frufru, unde au învățat că se pot face gustări și sucuri sănătoase cu ingrediente naturale. Copiii au degustat diferite tipuri de sucuri din fructe, iaurt cu fibre și preparate vegane cu piure de ananas.

Shiny Stars au văzut pe viu cum arată o stație de pompieri! Vizita a avut o importanță deosebită pentru cei mici, amintindu-le, cu această ocazie, ceea ce au învățat despre pompieri din lecția ,,People who help us”. Au avut ocazia să vadă un echipament real de pompieri și să urce

Am avut drept oaspeți patru studente la o școală pariziană de Pedagogie! Aflate în ultimul lor an de studii, au avut oportunitatea de a întâlni profesioniști din domeniul pedagogic, de a discuta despre practicile profesionale, cât și despre prevederile educaționale. Alisson, Méla